Ultimele actualizari pe site

Daciana Sarbu sprijina micii producatori din piete (27 Apr 2010) - Actiuni


“Prin această decizie, guvernul taxează sărăcia, în loc să-i ajute pe micii producători să iasă din sărăcie”, a declarat Daciana Sârbu.
Eurodeputatele PSD Daciana Sârbu și Viorica Dăncilă, membre ale Comisiei de agricultură a Parlamentului European (AGRI), condamnă decizia executivului de la București de a alunga micii producători din piețe și solicită renunțarea imediată la aplicarea prevederilor OUG nr 44/2008 la această categorie de comercianți. Prin aplicarea OUG 44/ 2008 în cazul micilor producători agricoli, acestora li se interzice practic să-și mai desfacă producția în piețe dacă nu sunt înregistrați la Registrul Comerțului ca persoană fizică autorizată, întreprindere individuală sau familială, dacă nu au case de marcat și nu eliberează bon fiscal. Cele două doamne europarlamentar consideră că o asemenea măsură echivalează în mod automat cu falimentul micilor producători, care vor fi nevoiți să-și abandoneze marfa către speculanți, la prețuri infime. „Agricultorii români nu sunt în situația celor europeni, adică suficient de înstăriți astfel încât să-și permită înregistrarea unei firme sau cumpărarea unei case de marcat. Prin această decizie, guvernul taxează sărăcia, în loc să-i ajute pe micii producători să iasă din sărăcie”, a declarat Daciana Sârbu.
Deputatele europene solicită exceptarea micilor producători de la aplicarea acestei norme, considerând că impozitarea acestora nu poate fi o măsură realistă în condițiile agriculturii de subzistență practicate în prezent. Daciana Sârbu și Viorica Dăncilă intenționează să ridice această problemă și în discuția AGRI, pentru a solicita opiniile colegilor din celelalte state membre și soluțiile aplicate în funcție …

» citeste mai departe...